“Aproape m-am inecat”

(cum a fost povestita unui prieten apropiat)

“Cate o frica pe zi”, am spus.
Si apoi m-am aruncat in apa.
Desi nu mai facusem asta niciodata la adancime, am sarit in cap, cu mainile inainte, asa cum stiam ca se face. Am strabatut apa in interiorul ei, ajuns aproape de mijlocul bazinului, ca apoi sa ies la suprafata. Eram obosit.

Dar totul era sub control.

Am luat gura de aer ce mi se cuvenea, am deschis ochii treptat si am luat-o usor spre margine.
Mai putin de un metru aveam, cand am simtit ca nu mai am putere.
Mai putin de un metru si am intrat in panica.

Intr-o fractiune de secunda, m-am simtit prost pentru doua lucruri.
Unu.
Mi-am spus ca daca vreodata sunt in posibilitatea sa ma inec, n-o sa ma panichez. O sa fiu calm, o sa respir si o sa ma deplasez.
Doi.
Nu trecusera 5 minute de cand am spus: “tre’ sa fii prea prost ca sa te ineci in bazine; pur si simplu te impingi de fund si ajungi la suprafata.”

Dar socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Ce traiam era real, mai real ca orice alt moment pe care l-am trait anul acesta. Si imi parea atat de indepartat.

Dar stii deja cum se termina povestea asta.
Penru ca sunt aici spunandu-ti, nu?

Nu mai trisa. Asculta-ma pana la capat.

Ei bine, simteam ca nu mai am nici macar o urma de putere sa fac acel ultim metru.
Si nu era tocmai momentul, stii, sa am sentimente de-astea.

Cu ultimul efort de care am mai fost capabil, m-am impins in… nimic.
si am intins o mana lunga.

cand am apucat bara marginii… am simtit ca l-am apucat pe dumnezeu de-un picior.

Nu aveam timp sa ma bucur; am scuipat tot din mine, n-aveam aer.
Aud o gluma distanta, ceva de un mal si de un tzigan.
Ca raspuns, am scos un sunet ciudat, care nu era al meu. Mi-am respirat aerul, mi-am sters fata, mi-am potolit inima.

Si in 5 minute eram ca nou; dar cu o experienta noua si cu o frica invinsa.

Sfarsit

Mydas,
neomagician, dar in primul rand om.

Comentarii (facebook)

comments